Pupila îmi crapă pe marmura rece
Privind cum dispare zeiţa rănită
În somnuri adânci, grăbită să plece
Peste pietre morbide şi negru pămant
Stă luna cu versu-i pustiu şi secat
Nu vezi stele albe ce ochii-ţi frământ'
Doar nori singurateci pe cer sufocat
Şi bat vânturi reci şi se scutură pomii
Cu umbre albastre pe pământul uscat
În covorul cu frunze căzute-ale vremii
Din toamna pustie cu trup nemişcat
Un freamăt de-octombrie 'mi-alină durerea
Şi-aud cum mai curge izvor fermecat
Să-i simt alinarea, să-i simt mângâierea
Izvor de rugină pe plai secerat
Îmi închid uşor ochii căci noaptea-i târzie
Şi inima-mi saltă în frigul etern
Mă strigă ecoul 'napoi cu dârzie
Căci totul e gol şi pustiu ca-n infern
În ochii-mi de lut se strecoară tăcerea
Şi linii de crengi, de copaci şuierand
Îmi întunecă ceaţa şi astăzi vederea
Dar privesc, iar privesc păduri sângerând...
