Prin iarna de cuvinte

Îngheţ căutând alinare în această iarnă de cuvinte:
M-agăţ de tristeţe, m-agăt de tăcere, privesc înainte.
Pe apa cea rece de sticl-albăstruie paşesc fără teamă, 
O voce aparte din ceruri spre aripi de veghe mă cheamă.

Ascult, mă mişc, dansez şi-apoi m-arunc - în ceruri la ea să ajung
Iar grei îmi sunt pașii și aerul tare și norii mă-ndeamnă plâng;
Zâmbesc dar suspin oprit fiind de valul gri al disperării
Și îngerul pur mă poartă acum pe culmi înalte-ale iertării.

Inima-mi frânge, corpul îmi strânge, sângele-mi curge în rai 
N-am aripi ci flăcări, din gură-mi ies arme ci nu iese grai;
Ochii-mi ca pânza țesută de mână se deșiră, răsfiră acum 
Și chipul îmi e simplu: albă gheață, iar lacrimile-s scrum.

Poate că sunt  schimbată, poate că nu mai sunt ființă acum.
Sunt un înger sau demon căzut în tăcere prin cercuri de fum?
Părăsesc infinitul și pierdut prin lumină pășesc pe morminte
Și iar e frig și sunt un demon prin această iarnă de cuvinte...

Marea

Cu mantia nopții acoperă-mi chipul,
Acoperă-mi buzele pale și-uscate!
Mă-ntind lângă mare, mă-ntind pe nisipul
Ce-ascultă tăcut valuri reci și mișcate..

Dansează sirene, danseaz' orizontul
Ce calm e-aici tot, în al meu gol regat.
M-acoperă ceața, îmi cântă viu vântul
Mă cheamă oceanul cu glas disperat..

E tulbure apa, mi-e tulbure mintea
Și rece-i pământul, mi-e rece și mie
Văd stele pe cer, și-năuntru-mi o stea
Și pe sol arămiu o privire-arămie..

Apa cea pură ’mi-aminteşte de tine
Nisipul cel fin 'mi-aminteşte de noi
Din marea cea albă încă mai vine
Val de iubire peste umerii tăi

Dar sub cerul albastru visez fără tine,
Sub luna de sticlă visez fără noi,
Însă marea visează că înc-aparţine
Unei plaje tăcute cu umerii goi...

Prin ochii-mi împăiănjeniți

Printre zălude amintiri mă plimb cam adormită
Privind perdelele de ani, fereastra aburită
Paşesc în gol, păşesc pe apă, pe aer - dar nu cad
Pășesc prin foc, prin gheată, dar nu-i iad

Nu simt decât aceeași înțepătură simplă
Aceeași presimțire, ce veșnic  țin la tâmplă
Simt foc ce arde tare, și gheată ce racește
Simt dragostea cum arde, cum arde-așa drăcește

Și gheața cum mă taie adânc  în carnea-mi  vie
Mă simt captivă-n lanțuri, captivă-n colivie
Las apa-ncet  să curgă, las focul să se stingă
Las cerul să coboare, și serul în seringă

Mă las ușor pe stele, plutesc pe langă fluturi
Încerc să caut ușa, mă refugiez în colțuri
M-ascund între coșciuge, legându-mă de patu-mi
Cu îngerii alături și demonii-mi în patimi

Și-așa privind aievea, de printre păpădii
Mă pierd în primăvară, mă rătăcesc în vii
Deschide-se-va ușa, ca lacrima să-mi cadă
Căci iată-mi și ieșirea, din astă ambuscadă..

Amor astmatic

Prin păr îmi trec mâna,
Privind pe fereastră
Cum tremură luna
În noaptea albastră;

 Şi-mi tremură braţul,
Şi-mi murmură gura,
Şi-mi zace amorul
'Negrit ca şi zgura

 În piept de jăratic,
În suflet de paie,
Amorul astmatic
Aprins de-o văpaie.

 Îmi plânge pupila,
Mi-e teamă, şi-i rece.
.. Iar cade copila,
Şi iar nu-i mai trece..

 Mă prinde de gânduri,
De aripi mă ţine!
.. Căci eu sunt copila
Ce plânge în mine..

 Mă-ntreb ce-i cu tine,
Mă-ntreb ce tu vrei:
Un freamăt din mine
Ori inima-mi iei?

 Mă-ntreb ce-i cu mine,
Mă-ntreb ce eu vreau:
Un freamăt în mine
Ori inima-mi dau?

 Privesc iaraşi cerul
Şi luna cum zace;
Îi spun ce-i amorul,
Şi totuşi... ea tace.

Plouă, plouă, plouă..

Plouă, plouă, plouă.

Picături de ploaie 

Cufundă asfaltul.

Răpus de şiroaie,

Îmi tremură glasul;

Pierduţi îmi sunt ochii

În ceţuri albastre...

Şi-mi picur' pe rochie

Frânturi reci din astre.

Nori trişti trec tomnatic

Seninu-i departe;

Eu zac singuratic -

Respir numai moarte.

Pe pleoape am sânge,

Mi-e vânăt obrazul

Și sufletu-mi arde

În flăcări ca iadul.

Se scurge asfaltul

În bălțile negre,

Răsună neantul

În valsuri funebre.

Plouă, plouă, plouă..