Suflet pierdut

La poalele castelului ancestral 
M-am refugiat, fugind în întuneric. 
Atrasă de sunetul orchestral, 
Aud un vuiet calm şi atmosferic 

Pătrund în neatinsul coridor
Respir adânc, nu ştiu ce îmi urmează
Parcă plutesc, sau paşii mă adorm
Misterul mă pândeşte, mă vânează.

Parcurg culoarul rece şi tăcut
Spre camera cea veşnic medievală.
În ea pătrund c-un sentiment plăcut
Atunci îmi deschid ochii, cu sfială

Mă-ndrept către oglinda ce m-atrage,
Dansează candelabrul, mă ridică
Atunci simt un fior cum mă retrage
Începe-un dans de lumânări.Mi-e frică!

Zăresc pe jos zăcând o simplă fiinţă 
Suspină, vărsând lacrimi de cleştar 
Şi tind să o consider subconştiinţă,
O falsă-ntruchipare din amar

Nu pot să știu dacă sunt eu sau nu
Și o ating, o vad cum se intoarce
Studiază chipu-mi cum devine mut
Se pierde-n fusul vieții ce o toarce

Devine un soare ce-mpraștie raze
Încet îmi orbește privirea mirată
Mă poartă prin ape, m-aruncă în frunze
Mă arde în flăcări, sunt pură, curată

Lumina din ea se prelinge în jur
Îmi zăresc înainte viitorul
Prevăd sufletu-mi pierdut, totuși pur
În neant eu cerșesc ajutorul..

Stelele

Pe cerul negru, plin de nouri
Eu văd trecutul - parcă-n stoluri
Precum un cârd de porumbei albaștrii
Care-mi continuă visele în aștrii

Iar luna niciodată nu va răsări
Fără ele, fără stelele călăuze
În negrul nopții ele-s niște muze
Ce o conduc pe-aleasă la altar

Iar când și-n apele limpezi de munte
Va curge-un sânge roșu-azuriu.
Atunci îmi voi aduce chiar și eu aminte
De trecutul cel aspru dar real și viu

Pe care luna-l clădește seară de seară
Pe raiul albastru și-ntunecat de vară
Ingrozit' amintindu-ne ea lupt' amară -
Printre războinicii cruzi și zeii coboară.

Iar atunci mii de jertfe spre iad ațintesc
În ziua prescrisă e-un abis pământesc
Îngerii-n cor cânt-acum pentru stele
Care plâng neîncetat, rămân singure ele

Și sunt nemuritoare, eterne în ceruri,
Vegheate de zei, dar pierdute de-a pururi
Cu gândul călăuzindu-le la muritori
Erau și ele-odată luptători în război

Acum stau acolo, neclintite în zare
Plutesc ci nu mor, nici nu cad in mare
Tânjesc să mai țină o spadă în mână,
Să aibă și scutul, să-și pun-o armură.

Și plang ele stelele, și plânge și luna
Și de-acuma pe veci plangea-var întruna.
Dar își merită soarta căci fără milă o viață
Au dus iar iubirea le-a dispărut din față.

Sentimentul acesta etern și unic
Ele nu-l vor simți, vor trăii din nimic
Doar din gânduri apuse, călăuze-amintiri
Renăscute din soare, răsărit cu boltiri.

Lăsaţi-mă în pace!

Să plâng pe aste braţe, lăsaţi-mă în pace!
Să plâng cu lacrimi acre cât aripa îmi tace,

Să caut întuneric când ochiul stâng îmi cere

Să caut alinare în versuri de durere.

Să plâng pe aste braţe, lăsaţi-mă în pace!

Să cruţ o  lumânare din vremurile dace,

Să caut întuneric când ochiul drept îmi cere

 Să strig singurătate din patul de tăcere.

 Să plâng pe aste braţe, lăsaţi-mă în pace!

 Să plâng în colţ de noapte, unde pădurea zace,

 Să caut întuneric când inima îmi cere

 Să ard în foc de ură cu-arome dulci de miere.

  Să plâng pe aste braţe, lăsaţi-mă în pace!

  Şi să dispar de-a pururi purtată peste ace,

  Să cad în palme aspre, cerşind singurătate - 

  Să plâng pe aste braţe, lăsaţi-mă în pace!

Vis

Pe poteca solitară, eu paşesc pe jar încins
Tălpile-mi sunt negre, trupul neatins
Arde foc în mine, dar rece mi-e privirea
Ah, ce rău e iadul... dar dulce-i nemurirea!

E ora dimineţii, eu nu mă mai trezesc
Tărâmul meu pustiu, încă-l mai păstoresc
În visul meu fanatic cu moarte şi durere
M-atrage noaptea sobră, mă cheamă şi mă cere

M-apropii-ncet de toamnă, într-o furtuna dură
Şi ploaia mă-nveleşte în lacrimi de căldură.
Cu frunzele spre ceruri, mă poartă asprul vânt
Ce-adie prin pădure, creând un dulce cânt

În somnul meu adânc, mă plimb din iad în rai
Din foc în pene albe, cu grai sau fără grai
Mă-ncântă nemurirea, dar nu-i decât o moarte
În visul meu ilustru, în visul meu... o carte.

Oh, suflet..

Suflet căzut, uitat, confuz și singur
Ce te ascunzi după un chip tăcut..
Oh tu, biet suflet gol, melodic, vergur
În ce oroare tu te-ai prefăcut?

Răspunde-mi o, tu, suflet de strigoi
Ci nu lăsa o lacrimă să cadă!
Până la urmă suntem unul ci nu doi 
Revino-ți! Nu te pierde-n ambuscadă

Pătrunde corpu-mi, insensibil ascunziș
Și-atinge a mea inimă deșartă!
Nu lăsa zbuciumu-nfăcându-mă pânziș
Acum legarea noastră s-o despartă!

Văd lumina-n tine, o, suflet pustiu
E mică, dar puternic strălucește
Oh, al meu suflet chinuit, eu știu
Ce-nseamnă tot ce-acum te stăpânește.

Egoism, ură, tristețe și patimi
Dorințe din al nopții arc desprinse
Dar suflet, oare tu verși lacrimi
Când ale corpului puteri sunt stinse?

Răspunzi "Nu știu, dar ce să faci acum
Când totul atârnă deșertic prin spini"
Eu spun că nu sunt spini ci este scrum
Și cu-o suflare ochii-mi vor fi plini

Mă cerți, m-ascunzi de omenirea dură
Tu, al meu suflet, doar m-ai apărat
În timp ce veșnicia ta indură..
Oh, suflet împarat, te-am neglijat..

Sunt una cu tine acum, suflet bun
Când lumea e rea, voi fi și eu la fel
Dar, sincer, chiar nu vreau să mă răzbun
Indiferența va fi unicul duel!

O, suflet plin de zbucium și amar
Căderea ta-n tăcere m-a surprins. 
Nu te-nchega în fumul funerar
Acum, după ce focul cel etern e-aprins!