Închizând porţi din raiul cu şoapte
Şi de pe nor pe nor păşeam agale
Şi pas cu pas descopeream câte o cale
Către-un palat din foc sau din cristal
Aievea mă pierdeam printre copaci
Şi m-ascundeam pe sub aripi de draci
Eram micuţă şi fragilă şi înceată
Cu cerul ca ghid şi talpa ca roată
Pe un tărâm ce fost-a ars în flăcări
Acum, în scurta şi banala viaţă
Simt vânt puternic cum îmi bate-n faţă
Şi dorm, şi vad copaci şi vad şi îngeri
Dar sunt în vis sau împietriţi de plângeri
Şi simt că nu mai e ca mai demult...
Poate că "mai demult" e doar un vis
Poate c-aştept degeaba acel "bis"
Poate că prin arome aspre eu mă pierd
Poate mă mai rănesc şi totuşi iert
Poate voi spune veşnic "poate"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu