Dar Nu Sunt

Omidă-ntre fluturi, târându-mi agale
Lumina din spate cu coatele goale
Cu părul cenuşă şi iris din lut
Şi trup din argilă cu suflet tăcut

Tu mă critici mereu că nu-s tu, că-s omidă
Nu zbor, nu zâmbesc, nu mă place oglindă
Că nu-s ea, că nu-s ei, că sunt nimeni, că-s eu
Că sunt albă sau seacă sau rece, ţi-e greu?

Ţi-e greu să mă vezi, ţi-e greu să m-auzi
Ţi-e greu să mă strigi, să ma scuturi de frunzi?
Ţi-e greu să citesti ochii-mi  pali si tăcuti?
Ţi-e greu.. sau, ca toţi, doar nu vrei să m-auzi?

Tu eşti toţi, eu nu sunt, şi iar - toţi sunteţi tu
Cuvinte să-mi zici ai destule, cum nu?
Priviri să-mi arunci ai destule, ai avut
Mă-ntreb, măcar ştii cât amar ai cernut?