Nemuritoare

Muritori suntem cu toţii pe acest răpus pământ
Omenesc ni se încheie viaţa-ntr-un deznodământ
Un punct în care somnul ne va fi rostit
Iar vremea cea de călător va lua sfârşit

La zidul morţii noastre, vor zăcea plângând
Familii îndoliate, citind adânc, profund
Versuri demult ramase din al vieţii port
Versuri nemuritoare cu autorul mort

Dar zidul morţii mele va fi tăcut şi gol
Fiindcă eu în stele voi merge ca un sol
Ţinând stindardul morţii în a mea albă mână
Un ucenic al lunii, nemuritoare zână

Dar nemurirea asta etern o voi trăi
În moartea mea profundă cu sentimente vii
Iar astă moarte pură, nemuritor va fi
Trăindă-n ochi de cer, ascunsă-n elogii

Şi-atunci când orizontul eu nu-l voi mai vedea
Decât lumea întreagă - în nemurirea mea
La zidul morţii mele voi vedea 'tunci zăcând
Nenumărate roze pe-al meu cel sec mormânt

Iar moartea îmi va fi atunci răspuns
La toate întrebarile pe care mi le-am pus
Fără să realizez că timpul nu-i de-ajuns
Decât pentru o viață, dar sufletul e-apus.

În a mea albă înnegrire înspre moarte
În muribunda mea bolire spre sepultură
Nemuritoare-n veci voi fi păstrată-n carte,
Rămas gravat un nume de făptură

În trăirea eternă, totuși fără de viață
Mă voi ascunde în infinitul abis ceresc
Traversând imperiile unui tărâm nepământesc
Nemuritoarea moarte, adânca bătrânețe..