Copacii singurateci din ei vlaga au scurs
Vezi numai urme-n nea, urme de paşi domoli
Şi-un soare pal şi trist, cu norii săi cei goi
E iarna iar, e rece.. pustiu dar fermecat
Şi frigul mă petrece cu vânt neînduplecat
Pădurea urlă tare un imn necontenit
Şi ceaţa-uşor se lasă pe plai încremenit
Acum e-un aer rece, şi luminat văzduh
Şi lângă lacul palid se mai zăreşte stuh
Priveliştea se-ascunde de noaptea ce-o sa vină
Cu luna sa maiastră şi linistea deplină
Un corb se mai aude, cu graiul său temut
De printre codrii negri, uscaţi, cu freamăt surd.
S-a rătăcit un vuiet pe-o pajişte lucindă
Ce fără margini zace, un labirint - oglindă
E iarnă iar în ochii mei, urlând tăceri depline
E iarna siluetelor, zăpezi şi ger în mine
E iarnă - lacrimi de argint, miraje fascinante
E iarnă, trupu-mi e răcit şi gându-mi e departe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu