Suflet pierdut

La poalele castelului ancestral 
M-am refugiat, fugind în întuneric. 
Atrasă de sunetul orchestral, 
Aud un vuiet calm şi atmosferic 

Pătrund în neatinsul coridor
Respir adânc, nu ştiu ce îmi urmează
Parcă plutesc, sau paşii mă adorm
Misterul mă pândeşte, mă vânează.

Parcurg culoarul rece şi tăcut
Spre camera cea veşnic medievală.
În ea pătrund c-un sentiment plăcut
Atunci îmi deschid ochii, cu sfială

Mă-ndrept către oglinda ce m-atrage,
Dansează candelabrul, mă ridică
Atunci simt un fior cum mă retrage
Începe-un dans de lumânări.Mi-e frică!

Zăresc pe jos zăcând o simplă fiinţă 
Suspină, vărsând lacrimi de cleştar 
Şi tind să o consider subconştiinţă,
O falsă-ntruchipare din amar

Nu pot să știu dacă sunt eu sau nu
Și o ating, o vad cum se intoarce
Studiază chipu-mi cum devine mut
Se pierde-n fusul vieții ce o toarce

Devine un soare ce-mpraștie raze
Încet îmi orbește privirea mirată
Mă poartă prin ape, m-aruncă în frunze
Mă arde în flăcări, sunt pură, curată

Lumina din ea se prelinge în jur
Îmi zăresc înainte viitorul
Prevăd sufletu-mi pierdut, totuși pur
În neant eu cerșesc ajutorul..