Vis

Pe poteca solitară, eu paşesc pe jar încins
Tălpile-mi sunt negre, trupul neatins
Arde foc în mine, dar rece mi-e privirea
Ah, ce rău e iadul... dar dulce-i nemurirea!

E ora dimineţii, eu nu mă mai trezesc
Tărâmul meu pustiu, încă-l mai păstoresc
În visul meu fanatic cu moarte şi durere
M-atrage noaptea sobră, mă cheamă şi mă cere

M-apropii-ncet de toamnă, într-o furtuna dură
Şi ploaia mă-nveleşte în lacrimi de căldură.
Cu frunzele spre ceruri, mă poartă asprul vânt
Ce-adie prin pădure, creând un dulce cânt

În somnul meu adânc, mă plimb din iad în rai
Din foc în pene albe, cu grai sau fără grai
Mă-ncântă nemurirea, dar nu-i decât o moarte
În visul meu ilustru, în visul meu... o carte.